Mircea Eliade Romanian Scientis

Romanian Scientist Mircea Eliade

Nirvana cultural campaign

Mircea Eliade 2017-110 Anniversary

from George Voinea

Micea Eliade was born in 1907 -decedat March 13 April 22, 1886 in Chicago

Campanie culturală Nirvana  

Mircea Eliade  2017-110 ani de la naștere

de George Voinea

1907 13 martie -1886 Chicago

Campanie culturală Nirvana  

Mircea Eliade  2017-110 ani de la naștere

”Mircea Eliade (n. 13 martie S.V. 28 februarie 1907, Bucureşti - d. 22 aprilie 1986, Chicago), originar din România, naturalizat cetăţean american în 1966, a fost un scriitor, filozof şi istoric al religiilor, profesor la Universitatea din Chicago din 1957, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor din 1962. Autor a 30 de volume ştiinţifice, opere literare şi eseuri filozofice traduse în 18 limbi şi a circa 1200 de articole şi recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime şi manuscrisele inedite.

Tânărul Eliade

A fost un copil foarte studios, invatand foarte mult si care isi petrecea timpul singur. Începând din 1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut ca "şef al generaţiei" sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care trădează o surprinzătoare imaginaţie, ceva mai târziu, primele romane. Romanul Gaudeamus, terminat în 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informaţii autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică şi metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influenţă decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul şi cunoştinţele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacţia ziarului Cuvântul.

Dorind să-şi lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în România, Eliade învaţă limba italiană şi cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaşte personal pe Giovanni Papini şi pe Vittorio Macchioro, care avea publicaţii în domeniul istoriei religiilor.

După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obţinând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită şi Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta, între 1928 şi 1932. Petrece şase luni în "ashram"-urile din Himalaia (locuri de retragere, n.n.) şi călătoreşte în Birmania şi Ceylon.

Întors la Bucureşti, îşi dă doctoratul în filozofie cu o dizertaţie despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experienţa din India şi pe date autobiografice. Între 1932 şi 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri şi lucrări ştiinţifice.

De la mijlocul anilor '30, Eliade a îmbrăţişat ideologia Mişcării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Eliade s-a distanţat ulterior de această atitudine, însă a evitat mereu să se refere la această perioadă critică din tinereţea sa. In timp ce scria articole antisemite, a luat poziţie faţa de expatrierea unor mari intelectuali evrei şi şi-a menţinut amiciţia cu evrei ca Mihail Sebastian. În ceea ce priveşte opera literară, Iphigenia pare a fi o alegorie a morţii lui Codreanu.

< sus >

Anii de maturitate

În 1940 este ataşat cultural la Londra, apoi la Lisabona. Ocuparea României de către comunişti în 1944, îl determină să ia calea exilului. Vine la Paris, unde trăieşte din cursuri şi conferinţe în marile centre şi universităţi europene. Din 1945 predă la "Ecole des Hautes Etudes" de la Sorbona şi devine unul dintre cei mai importanţi istorici ai religiilor, cu precizarea că Mircea Eliade a fost mai mult un "comparatist" decât un "istoric" în sensul pur al cuvântului.

La Paris publică celebra lucrare "Tratat de istorie a religiilor" (1949). Examinând simbolismul apelor, pietrelor sau al plantelor, Eliade evidenţiază ideologia proprie fiecarei religii şi, mai pe larg, a religiei ca atare, în opoziţie cu domeniul profanului.

În cercetările sale, Eliade descoperă două categorii de oameni : homo religiosus (omul religios) cu universul său spiritual, care crede într-o realitate absolută - sacrul - şi-şi asumă în lume un mod de existenţă specific ; şi homo areligiosus (omul nereligios), care refuză transcedentalul. Cercetarea gândirii omului religios îl face să se intereseze mai mult de popoarele fără scriere. Întâlneşte pe C. G. Jung şi descoperă interpretări comune, fiind frapat de importanţa arhetipului. Se angajează pe o nouă cale, aceea a identificării transcedentalului în conştiinţa umană, aceasta fiind orientarea decisiva spre studierea sacrului, simbolului şi mitului, fiind convins că numeroase fenomene istorico-religioase ale umanităţii nu sunt decât expresii variate ale câtorva experienţe religioase fundamentale.

Începând din 1957, Mircea Eliade se stabileşte la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea "Loyola". Reputaţia sa creşte cu fiecare an şi cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituţii ilustre, primeşte mai multe doctorate honoris causa.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spaţiu şi timp sacru. Spaţiul sacru este în concepţia lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiţie a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca "orizontul" unui anume grup religios. În această concepţie fiinţele umane arhaice erau orientate în timp şi spaţiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar şi în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconştientă, guvernată de prezenţa secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuţii la literatura specializată din acest domeniu. La catedră i-a urmat asistentul său, Ioan Petru Culianu, un alt savant român de talie internaţională.

Din 1976, începe publicarea operei ştiinţifice capitale: "Istoria credinţelor şi ideilor religioase", 3 volume, pentru care statul francez i-a acordat Legiunea de Onoare, iar Academia Franceză premiul "Bordin". Lucrarea este o vastă sinteză a principalelor manifestări ale omului religios, din preistorie până azi. Analizând unitatea fundamentală a fenomenelor religioase, autorul subliniază inepuizabila unitate a expresiilor lor.

În ultimii ani de viaţă, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, a continuat să rămână angajat cu aceeaşi unică, nelimitată curiozitate şi entuziasm. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago.

http://www.spiritus.ro/ROMANIA/in_memoriam_mircea_eliade.htm

-----------------------

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade

Mircea Eliade

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Mircea Eliade

Mircea Eliade young.jpg

Mircea Eliade

Date personale

Născut 13 martie 1907

București, România

Decedat 22 aprilie 1986 (79 de ani)

Chicago, Illinois, SUA

Căsătorit cu Nina Mareș,

Christinel Cotescu

Naționalitate Flag of Romania.svg română

Cetățenie România Modificați la Wikidata

Ocupație istoric al religiilor, filosof al religiilor, eseist, prozator, profesor universitar

Limbi limba română[1]  Modificați la Wikidata

Studii Universitatea din Calcutta

Universitatea din București  Modificați la Wikidata

Activitatea literară

Activ ca scriitor 1921-1986

Mișcare/curent literar Școala de istorie a religiilor din Chicago, Modernism

Criterion

Trăirism

Subiecte fantasy, autobiografie, istoria religiilor

Specie literară poezie, nuvelă, roman, eseu

Operă de debut povestirea Cum am găsit piatra filosofală, romanul Romanul adolescentului miop, eseul Yoga.

Influențe[ascunde]

Honoré de Balzac, Surendranath Dasgupta, Julius Evola, James George Frazer, André Gide, René Guénon, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Aldous Huxley, Nae Ionescu, Nicolae Iorga, Carl Jung, Rudolf Otto, Giovanni Papini, Gerardus van der Leeuw, Miguel de Unamuno, Joachim Wach

A influențat pe[ascunde]

Ioan Petru Culianu, Wendy Doniger, Gilbert Durand, Sergiu Al-George, Andrei Oișteanu, Mariana Șora, Mihail Șora,

Note

Premii Legiunea de onoare  Modificați la Wikidata

Logo of the Romanian Academy.png Membru post-mortem al Academiei Române

Prezență online

Internet Movie Database

Modifică date / text Consultați documentația formatului

Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, București – d. 22 aprilie 1986, Chicago)[2] a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor român la Universitatea din Chicago. Filosof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).[3]

Cuprins  [ascunde] 

1 Copilăria și adolescența

2 Eliade, gânditorul

3 Influența italiană

4 India secretă

5 Despre romanul său Maitreyi

6 Eliade și extrema dreaptă românească

7 Anii de maturitate

8 Eliade, artistul

9 Posteritatea lui Mircea Eliade

10 Continuatorii

11 Viața privată

12 Alte opere

13 Opere literare

14 Lucrările publicate în limba română

15 Lucrările publicate în limbi străine

16 Opere memorialistice

17 Ecranizări

18 In memoriam

19 Note

20 Bibliografie

21 Bibliografie suplimentară

22 Legături externe

Copilăria și adolescența[modificare | modificare sursă]

Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia)[4][5] și al Jeanei.[6] A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu.[7]

Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală în 1914,[4] și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la nr.1), în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit până târziu în adolescență.[8]

După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa,[4] Eliade a devenit elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica[5] și Barbu Brezianu.

A devenit apoi interesat de științele naturii și de chimie, ca și de ocultism,[5] și a scris piese scurte pe subiecte entomologice.[9] În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citește cu pasiune.[5] Unul dintre autorii preferați este Honoré de Balzac.[5][9] Eliade face cunoștință cu nuvelele lui Giovanni Papini și cu studiile social-antropologice ale lui James George Frazer.[9]

Interesul față de cei doi scriitori l-a dus la învățarea limbilor italiană și engleză; în particular începe să studieze persana și ebraica.[4][9] Este interesat de filosofie și studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga și B.P Hasdeu.[9] Prima sa opera a fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase[10] urmată de Cum am găsit piatra filosofală.[9] Patru ani mai târziu, Eliade încheie munca la volumul său de debut, volum autobiografic, Romanul Adolescentului Miop.[9]

Eliade, gânditorul[modificare | modificare sursă]

Mircea Eliade avea o serioasă formație filosofică încă din România. După o pubertate dificilă de intens studiu solitar, începând din 1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut ca "șef al generației" sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care trădează o surprinzătoare imaginație, iar ceva mai târziu, primele romane. Romanul Gaudeamus, terminat în 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informații autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică și metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influență decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul și cunoștințele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacția ziarului Cuvântul. Deși părerile posterității sunt împărțite, Nae Ionescu a avut meritul de necontestat de a fi sprijinit tinere talente ca Eliade sau Mihail Sebastian.

Casa în care a trăit Mircea Eliade între anii 1934-1940, Bulevardul Dacia, București

Influența italiană[modificare | modificare sursă]

Dorind să-și lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în România, Eliade învață limba italiană și cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaște personal pe Giovanni Papini și pe Vittorio Macchioro, care avea publicații în domeniul istoriei religiilor. O indiscreție a tânărului Eliade, care publică un interviu luat lui Macchioro, menționând unele remarci amare ale acestuia asupra regimului lui Mussolini, i-au provocat acestuia neplăceri [necesită citare]. În 1929 își ia licența cu o teză despre filozofia italiană în timpul Renașterii.

India secretă[modificare | modificare sursă]

După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obținând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la București (locuiește între 1934-1940 în imobilul aflat pe Bd.Dacia la nr. 141), își dă doctoratul în filosofie cu o dizertație despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experiența din India și pe date autobiografice. Între 1932 și 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice.

Despre romanul său Maitreyi[modificare | modificare sursă]

Puține opere din literatura universală tratează aceleași fapte în viziunea, inerent diferită și chiar contradictorie, a doi scriitori care au fost, în același timp, protagoniștii lor.[11] Pentru români, romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade a constituit generații de-a rândul o adevărată încântare. Demn de menționat este faptul că prototipul personajului principal al cărții a trăit cu adevărat, până în 1990, în țara Vedelor și a Upanișadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, un filosof indian, și se numea Maitreyi Devi. Tânărul Mircea Eliade avea, când a cunoscut-o, 23 de ani, iar ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, și avea să devină o cunoscută poetă indiană. Întâlnirea dintre Maitreyi Devi și reputatul sanscritolog român Sergiu Al. George, la Calcutta, în 1972, a "declanșat" scrierea unei noi cărți: Dragostea nu moare.

Tulburătoarea poveste de dragoste din anii '30 a primit astfel o replică magistrală de la însăși eroina ei, Maitreyi (în carte, Amrita), după 42 de ani. Romanul-răspuns, It Does Not Die (Dragostea nu moare), scris mai întâi în bengali, a fost tradus și publicat în limba engleză în 1976. Ne cufundăm, în timpul lecturii, în peisajul și în mentalitatea indiană, cu mirifica ei lume a miturilor, ritualurilor și simbolurilor. Coloana vertebrală a cărții de față este însă relatarea cu autenticitate și cu geniu a celei mai mari minuni a lumii: înfiriparea sentimentului de dragoste, fericirea iubirii împărtășite și destrămarea ei.

Mircea și Amrita (din Dragostea nu moare), ca și Allan și Maitreyi (din Maitreyi), pot sta alături de nemuritoarele cupluri Paul și Virginia, Tristan și Isolda, Romeo și Julieta. Dragostea nu moare (1976), carte apărută până acum în limbile bengali, engleză, germană, spaniolă și română, nu are încă notorietatea planetară a romanului "Maitreyi" (1933). Ea însă înaintează triumfal pe aceeași cale a consacrării universale.

Eliade și extrema dreaptă românească[modificare | modificare sursă]

De la mijlocul anilor '30, Eliade, aparținând de grupa din jurul lui Nae Ionescu a îmbrățișat ideologia Mișcării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Acest lucru s-a manifestat în mai multe articole pe care le-a scris pentru diferite publicații, printre care și ziarul oficial al Mișcării, "Buna Vestire", dar și prin campania electorală pentru alegerile din decembrie 1937.

Eliade a fost arestat pe data de 14 iulie 1938 în timpul unei campanii împotriva Gărzii de Fier, campanie autorizată de regele Carol II. La vremea arestării tocmai publicase Provincia și legionarismul în Vremea, ministrul de interne, Armand Călinescu, considerând că Eliade ar fi autor de propagandă legionară.[12]

Eliade a fost ținut timp de trei săptămâni în arest la sediul Siguranței Statului de la Malmaison, unde s-a încercat a-l convinge să semneze o declarație de disociere de Garda de Fier, dar el a refuzat să o facă.[13] În prima săptămână a lunii august a fost transferat la un lagăr provizoriu din Miercurea-Ciuc. Când Eliade a început să scuipe sânge în octombrie 1938 a fost dus la un sanatoriu din Moroeni.[13] A fost eliberat pe 12 noiembrie 1938.[14]

Eliade s-a distanțat ulterior de această atitudine, însă a evitat mereu să se refere la această perioadă critică din tinerețea sa. În timp ce scria articole antisemite [15], a luat poziție față de expatrierea unor mari intelectuali evrei și și-a menținut amiciția cu evrei ca Mihail Sebastian. Anumiți exegeți ai operei sale au comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodată de ideologia legionară, preferând să nege ulterior că ar fi autorul unora dintre articolele care i-au purtat semnătura [16],[17] și că unele idei de factură mistic-totalitară sau antisemite ar fi regăsibile în operele sale științifice,[necesită citare]. În ceea ce privește opera literară, drama Iphigenia a fost interpretată de unii comentatori, în frunte cu Mihail Sebastian, a fi o alegorie a morții lui Codreanu [18].

Anii de maturitate[modificare | modificare sursă]

Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea "Loyola"[necesită citare]. Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timp sacru. Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiție a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca "orizontul" unui anume grup religios. În această concepție ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar și în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura specializată din acest domeniu. La catedră i-a urmat prof. Wendy Doniger.[19] În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, pe 22 aprilie 1986, la Chicago, fiind incinerat a doua zi.[20]

Eliade, artistul[modificare | modificare sursă]

Opera sa literară stă mărturie acestei convingeri de viață, frescă a problemelor existențiale în epoca pe care a trăit-o. Întoarcerea din rai (1934) și Huliganii (1935) sunt romane semifantastice în care Eliade acceptă existența unei realități extrasenzoriale. Omul este în căutarea propriilor sale forțe ascunse, este instrumentul acestor forțe pe care nu le poate controla. Această filozofie personală este exprimată de Mircea Eliade atât în nuvele memorabile, cum ar fi La țigănci (1959), cât și în romanul Noaptea de Sânziene (1971).

Posteritatea lui Mircea Eliade[modificare | modificare sursă]

Chipul lui Mircea Eliade pe un timbru din Republica Moldova

Bustul lui Mircea Eliade, sculptor Gheorghe Tănase, a fost dezvelit la 24 noiembrie 2015 la intersecția bulevardului Mircea Eliade cu strada Aviator Radu Beller, peste drum de parcul Floreasca din București

Un alt bust al lui Mircea Eliade, realizat de Vasile Gorduz, a fost dezvelit la 28 martie 2009 în fața bisericii Mântuleasa din București.[21]

După moartea lui Eliade, acesta a fost atacat de Adriana Berger (cea care s-a ocupat de aranjarea hârtiilor din biblioteca lui Eliade incendiată pe 18 dec. 1985) cu acuzații de antisemitism, fără a aduce dovezi, prefigurând linia atacurilor repetate care au urmat. În România de după 1990 s-a început publicarea doar a unei părți din cele patruzeci de volume de operă științifică și literară, preferându-se reeditările, astfel că în douăzeci de ani nu s-a reușit publicarea integrală a operei eliadești. Valorile spirituale promovate de Eliade au continuat să anime proiecte culturale și după 1990, moment în care a (re)dobândit un statut de autor mitic, în sensul discuției în jurul unei opere neintegral publicată în România. Actualitatea scrierilor lui Eliade este probată de traducerea post-mortem a multora din scrierile sale (în spaniolă, italiană, portugheză etc.). În rândul tinerilor redescoperind libertatea religioasă, literatura fantastică și fronda specifică tânărului Eliade s-a redeșteptat interesul pentru opera și viața autorului.

Continuatorii[modificare | modificare sursă]

Evaluarea critică a posterității lui Eliade rămâne astfel importantă, tocmai datorită prestigiului și imaginii culturale covârșitoare pe care un autor de factură enciclopedică, cu preocupări fascinante și o biografie contradictorie continuă să o ofere. Congresul european de istorie a religiilor (București, 20-23 Septembrie 2006) organizat de Asociația română de istorie a religiilor a dedicat o întreagă secțiune analizei operei lui Mircea Eliade.

Viața privată[modificare | modificare sursă]

Eliade a fost căsătorit de două ori: prima lui soție a fost Nina (n. Mareș, d. 1944), cu care s-a căsătorit în 1934,[22][23][24] iar a doua soție a fost Christinel (n. Cotescu, d. 9 martie 1998), cu care s-a căsătorit în 1948.[22][25]

Alte opere[modificare | modificare sursă]

Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936)

Cosmologie și alchimie babiloniană (1937)

Comentarii la legenda meșterului Manole (1943)

Traité d'histoire des religions (1949)

Le Sacré et le Profane (1956)

Aspects du mythe (1963)

Le mythe de l'éternel retour (1969)

Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l'extase (1974)

Opere literare[modificare | modificare sursă]

Romanul adolescentului miop, roman (1928)

Gaudeamus, roman (1929)

Isabel și apele diavolului, roman (1930)

Lumina ce se stinge, roman (1931)

Maitreyi, roman (1933)

Întoarcerea din rai, roman (1934)

Huliganii, roman (1935)

Șantier. Roman indirect (1935)

Domnișoara Christina, nuvelă (1936)

India (1936)

Șarpele, nuvelă (1937)

Nuntă în cer, roman (1938)

Secretul doctorului Honigberger, nuvelă (1940)

Nopți la Serampore, nuvelă (1940)

Pe strada Mântuleasa, nuvelă (1963)

La țigănci, nuvelă (1969)

Noaptea de Sânziene, roman (1971)

În curte la Dionis, nuvele (1977)

19 trandafiri, roman (1980)

Viața nouă (Ștefania), roman neterminat

Lucrările publicate în limba română[modificare | modificare sursă]

Romanul adolescentului miop, scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989, ediție curentă, Humanitas, 2004

Gaudeamus, 1929 ediție curentă, Humanitas, 2004

Isabel și apele diavolului, 1929, ediție curentă, Humanitas, 2003

Solilocvii, 1932

Maitreyi, 1933, roman indian

Oceanografie, 1934,

Întoarcerea din rai, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003

Lumina ce se stinge, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003

Alchimia asiatică, 1935 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991

India, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003

Incercarea labirintului , roman

Caietele maharajahului, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003

Huliganii, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003

Șantier, Roman indirect, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003

Domnișoara Christina, 1936 ediție curentă Humanitas, 2003

Cosmologie și alchimie babiloniană, 1937 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991

Șarpele, 1937

Fragmentarium, 1938

Nuntă în cer, 1938

Secretul doctorului Honigberger, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003

Nopți la Serampore, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003

Mitul reintegrării, 1942

Salazar și revoluția în Portugalia, 1942

Jurnal portughez, scris în 1942, editat 2006

Insula lui Euthanasius, 1943, ediție curentă Humanitas, 2003

Comentarii la Legenda Meșterului Manole, 1943 în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991

Pe strada Mântuleasa, 1968, ediție curentă Humanitas, 2004

Noaptea de Sânziene, 1971

În curte la Dionis, 1977, ediție curentă Humanitas, 2004

Tinerețe fără tinerețe, Nouăsprezece trandafiri, 1980, ediție curentă Humanitas, 2004

Viață nouă (Ștefania), Jurnalul Literar, 1999

Religii australiene, ediție curentă Editura Herald, 2012

Lucrările publicate în limbi străine[modificare | modificare sursă]

Os Romenos, latinos do Oriente, 1943, Despre Români, latinii orientului, apare în limba portugheză

Yoga, 1936, apare simultan în limbile franceză și română

Tehnici ale Yoga, 1948

Yoga. Nemurire și libertate, 1954

Făurari și alchimiști, 1956

Tratatul de istorie a religiilor, 1949, ed. a doua, 1966

Mitul eternei reîntoarceri, 1949

Șamanismul și tehnicile extazului, 1951

Imagini și simboluri, 1952

Nașteri și renașteri, 1958

Mefistofel și androginul, 1962

De la Zalmoxis la Genghis Han (De Zalmoxis à Gengis-Khan), Paris, 1970

Mituri, vise, mistere, 1957

Istoria credințelor și ideilor religioase, 1976-1983

Briser le toit de la maison, 1986

The Quest (titlul versiunii în limba franceză este La Nostalgie des Origines), 1969

Sacrul și profanul, 1956

Uniformes de général, nouvelles, traduction du roumain par Alain Paruit, Paris, Gallimard, «Du monde entier», 1981

Les Trois grâces, nouvelles, traduction du roumain par Marie-France Ionesco et Alain Paruit, Paris, Gallimard, «Du monde entier», 1984. ISBN 2-07-070035-6

Opere memorialistice[modificare | modificare sursă]

Romanul adolescentului miop,scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989, ediție curentă, Humanitas, 2004

Jurnal, două volume (versiunea în limba română a fost restabilită de Mircea Handoca pornind direct de la manuscris)

Memorii, două volume, 1991 (autobiografia sa)

Jurnal portughez și alte scrieri, Humanitas, 2006

Încercarea labirintului, ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006

Ecranizări[modificare | modificare sursă]

The Bengali Night (1988)

Domnișoara Christina (1992)

Șarpele ("The Snake") (1996)

Eu sunt Adam! (1996)

Tinerețe fără tinerețe ("Youth Without Youth") (2007)

Domnișoara Christina (2013)

In memoriam[modificare | modificare sursă]

Mai multe școli și străzi din multiple orașe din țara sa natală îi poartă numele.

Note[modificare | modificare sursă]

^ "Mircea Eliade", data.bnf.fr[*] http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb119016520, accesat la 10 octombrie 2015 Missing or empty |title= (ajutor)

^ În Memorii, Humanitas, 1991, Mircea Eliade scrie: „M-am născut la București, la 9 martie 1907 (25 februarie stil vechi)”. Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907, conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

^ Membrii post-mortem ai Academiei Române

^ a b c d Biografie, in Handoca

^ a b c d e Silviu Mihai, "A doua viață a lui Mircea Eliade", în Cotidianul, 6 februarie 2006; accesat 31 iulie 2007

^ Călinescu, p.956

^ Nostalgia după România - interviu cu Sorin Alexandrescu, 24 iunie 2006, Simona Chițan, Evenimentul zilei, accesat la 8 iulie 2012

^ es Sergio Vila-Sanjuán, "Paseo por el Bucarest de Mircea Eliade" ("Prin Bucureștiul lui Mircea Eliade"), în La Vanguardia, 30 mai 2007; accesat 16 ianuarie 2008

^ a b c d e f g Ion Hadârcă, "Mircea Eliade la începuturi", În Revista Sud-Est, 1/2007; accesat 21 ianuarie 2008

^ Biografie, la Handoca

^ A se vedea, de exemplu, romanele Elle et lui, de George Sand, și Lui et elle, de Alfred de Musset.

^ Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Editura Fundației Culturale Române, București, 1995, p. 208-209

^ a b Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Editura Fundației Culturale Române, București, 1995, p. 209

^ Jeni Acterian, Jurnalul unei ființe greu de mulțumit, Humanitas, 1991, p. 248

^ Iliescu

^ Țurcanu Florin, Mircea Eliade, prizonierul istoriei, traducere din limba franceză de Monica Anghel și Dragoș Dodu, București, Humanitas, 2003

^ Laignel-Lavastine, Alexandra "Eliade, Cioran, Ionesco.Uitarea Fascismului", Bucuresti:Editura EST, 2004.

^ Oișteanu

^ In 1986 Ioan Petru Culianu nu avea doctoratul de Stat el aflându-se la Chicago ca profesor invitat din Olanda să țină două conferințe. Abia în 1990 Culianu va depune actele să fie angajat ca profesor asociat la Divinity School, fiind însă ucis înainte de a primi cartea verde necesară angajării (v. biobiblografia din 1990 scrisă de Culianu, apărută în L.A.I., 18 mai 1992).

^ http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=112 (Vezi răspunsul lui Stelian Pleșoiu la întrebarea "De ce credeți că ambii soți Eliade au voit, prin testament, să fie incinerați și nu îngropați, după obiceiul creștin-ortodox?")

^ Mircea Eliade are statuie în cartierul Mântuleasa

^ a b "O iubire asa de mare ucide", 16 februarie 2004, Jurnalul Național, accesat la 8 iulie 2012

^ Povestea vieții lui Mircea Eliade - Fundatia Romania Literara

^ 10 ani din viața lui Eliade

^ Ultimul mister al unei familii celebre

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Dorin David, "De la Eliade la Culianu. I", Eikon, Cluj, 2010; editia a II-a 2013

Florin Țurcanu, Mircea Eliade, prizonierul istoriei, traducere din limba franceză de Monica Anghel și Dragoș Dodu, București, Editura Humanitas, 2005; ediția a II-a revăzută, 2007 - recenzie

Mircea Handoca, Viața lui Mircea Eliade, ediția a II-a, revizuită și adăugită, Cluj, Editura Dacia, 2000; ediția a III-a, 2002

Ioan Petru Culianu, Mircea Eliade, ediția a III-a revăzută și adăugită, Iași, Editura Polirom, 2004

Mac Linscott Ricketts, Mircea Eliade. The Romanian Roots, 1907-1945, New York, Columbia University Press, 1998; versiunea românească, Editura Criterion Publishing, 2005

Mihai Posada, Opera publicistică a lui Mircea Eliade, ed. I, București, Criterion Publishing, 2006; idem, Opera publicistică a lui Mircea Eliade, ed. a II-a, revăzută și adăugită, Iași: Tipo Moldova, 2013.

Alexandra Laignel-Lavastine, Eliade, Cioran, Ionesco. Uitarea fascismului, București, Editura EST, 2004

Andrei Oișteanu, Mircea Eliade, între ortodoxism și zamolxism în Observator cultural, nr. 127, 30 iulie 2002, pp. 11–13

Andrei Oișteanu, Religie, politică și mit. Texte despre Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu, Iași, Editura Polirom, 2007 (editia a doua, revazuta, adaugita si ilustrata, Ed. Polirom, Iasi, 2014)

Andrei Oișteanu, Mihail Sebastian și Mircea Eliade: cronica unei prietenii accidentate, în 22, nr. 49, 4 decembrie 2007

Andrei Oișteanu, Mircea Eliade, de la opium la amfetamine, în 22, nr. 896, 8 mai 2007, pp. 16–17; Vezi si Andrei Oisteanu, volumul Narcotice in cultura romana. Istorie, religie si literatura, Ed. Polirom, Iasi, 2014.

Ovidiu Șimonca, Mircea Eliade și „căderea în lume”, recenzie a cărții lui Florin Țurcanu, Mircea Eliade. Le prisonnier de l'histoire, în Observator cultural, nr. 305, 26 ianuarie 2006

Adrian Paul Iliescu, Cum nu trebuie apărat Mircea Eliade, în Observator cultural, nr. 208, 17 februarie 2004

William Totok, Die Generation von Mircea Eliade im Bann des rumänischen Faschismus, în Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, anul 7, nr. 1, 1995, pp. 42–55; (versiune scurtă în: Die Neue Gesellschaft/Frankfurter Hefte, anul 42, nr. 10, 1995, pp. 921–928. Versiune în limba maghiară: Mircea Eliade generáció a román fasizmus bűvkörében, în Magyar Filozófiai Szemle, nr. 1-2-3, 1996, pp. 274–291)

Adrian Marino, Hermeneutica lui Mircea Eliade, Cluj, Editura Dacia, 1980

Mircea Handoca, Mircea Eliade: câteva ipostaze ale unei personalități proteice, București, Editura Minerva, 1992

Cornel Ungureanu, Mircea Eliade și literatura exilului, București, Editura Viitorul Românesc, 1995

Matei Călinescu, Despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade: amintiri, lecturi, reflecții, ediția a II-a, revazută și adaugită, Iași, Editura Polirom, 2002

Eugen Simion, Mircea Eliade: nodurile și semnele prozei, ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005

Doina Ruști, Dicționar de simboluri din opera lui Mircea Eliade, București, Editura Vremea, 2005

Iulian Băicuș, Mircea Eliade, literator și mitodolog. În căutarea Centrului pierdut, București, Editura Universității din București, 2009

Marcello De Martino, Mircea Eliade esoterico, Roma, Edizioni Settimo Sigillo, 2008

Dumitru Micu, Mircea Eliade: viața ca operă, opera ca viață, București, Editura Constelații, 2003

Iulian Băicuș, Mircea Eliade, literator și mitodolog. În căutarea Centrului pierdut, București, Editura Corect Books, 2012, e-book

en Rennie, Bryan S., The Diplomatic Career of Mircea Eliade: A Response to Adriana Berger. pp. 375–392, Religion 22, 1992.

---------

https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Yoga:_Essai_sur_les_origines_de_la_mystique_indienne&action=edit&redlink=1

Maitreyi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Maitreyi

Maitreyi.jpg

Informații generale

Autor Mircea Eliade

Gen Roman autobiografic

de dragoste , Roman exotic

Ediția originală

Limba România română

Franța franceză

Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord engleză

Italia italiană

Germania germană

Spania spaniolă

Flag of Esperanto.svg esperanto

Editură Cultura națională

Țara primei apariții România

Data primei apariții 1933

Format original Tipărită (Copertată și broșetată)

Număr de pagini 175

ISBN 9789735004101

Data apariției 1993

Modifică date / text Consultați documentația formatului

Question book-4.svg

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.

Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Maitreyi este un roman erotic, al experienței, scris de Mircea Eliade. A fost publicat pentru prima oară în 1933 și s-a bucurat de popularitate în întreaga lume, fiind tradus în mai multe limbi: franceză, engleză, italiană, germană, spaniolă, catalană, esperanto etc.

Cuprins  [ascunde] 

1 Prezentare generală

1.1 Acțiune

1.2 Răspunsul din realitate

2 Ecranizări

3 Vezi și

Prezentare generală[modificare | modificare sursă]

Este considerat de exegeți un „roman al autenticității”, existând 3 niveluri ale scriiturii:

jurnalul naratorului, care povestește evenimentele legate de viața sa din India, de Dasgupta și Maitreyi;

însemnările ulterioare făcute de narator, infirmând sau confirmând primele impresii;

confesiunea făcută de narator după ce acțiunea s-a consumat.

Acțiune[modificare | modificare sursă]

Eroina romanului, Maitreyi Devi, fiica unui mare filozof indian, Surendranath Dasgupta, trăiește o dragoste mistică, s-ar putea spune, cu autorul cărții.

Acțiunea are loc în Calcutta anilor 1930, Eliade (Allan) locuind în casa lor, ca „ucenic” al acestui savant. Deși la început el nu simte decât repulsie pentru Maitreyi, se îndrăgostește iremediabil de aceasta. Fata îi impărtășește sentimentele dar nu îi mărturisește dragostea, aceasta reflectându-se în faptele sale.

Romanul introduce cititorul în lumea fascinantă a Indiei, a obiceiurilor și a tradițiilor orientale. Dasgupta refuză căsătoria lor, alungându-l pe Eliade, care, îndurerat, se refugiază în Himalaya pentru o vreme ca pustnic, în timp ce Maitreyi este supusă pedepselor crudului ei tată, după care se mărită forțat.

Răspunsul din realitate[modificare | modificare sursă]

În 1972, la întâlnirea dintre Maitreyi Devi (devenită o cunoscută poetă indiană) și reputatul sanscritolog român Sergiu Al. George, aceasta află de romanul în care — pretinde ea — i-a fost stricată reputația și practic a fost dezvelită în fața întregii lumi. Neagă vehement întâlnirile dintre Eliade și ea, noaptea pe care acesta o prezintă în romanul său, și îl condamnă pe acesta că a fugit în fața tatălui său. Maitreyi Devi scrie și ea la rândul său un roman răspuns, intitulat Dragostea nu moare, în care își prezintă trăirile. Acest roman însă este de fapt scris pentru a îndrepta „o reputație șifonată”, pentru a șterge impresiile lumii după parcurgerea romanului lui Eliade, despre care spune că ce a simțit el nu era dragoste.

Mai târziu, sora acesteia (motivul pentru care Dasgupta a aflat de cei doi) îl condamnă pe Eliade și spune că era doar un pierde-vară.

Maitreyi vine în România la invitația Uniunii Scriitorilor și vizitează pe mama și sora lui Eliade. Îl vizitează pe Eliade la Chicago, unde trăia orb, și își exprimă repulsia față de cartea scrisă de el. Maitreyi moare în 1990.

Eliade a rămas marcat pentru toată viața de Maitreyi, numindu-se până la moarte indian.

Ecranizări[modificare | modificare sursă]

La nuit Bengali

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Maitreyi (personaj)

[ascunde]

v • d • m

Opera literară a lui Mircea Eliade

Romane

Maitreyi (1933)  · Întoarcerea din rai (1934)  · Huliganii (1935)  · Nuntă în cer (1938)  · Romanul adolescentului miop (1969)  · Noaptea de Sânziene (1971)  · Bătrânul și birocratul (1974)

Nuvele*

Domnișoara Christina (1936)  · Șarpele (1937)  · Secretul doctorului Honigberger (1940)  · Nopți la Serampore (1940)  · Un om mare (1945)  · Douăsprezece mii de capete de vite (1952)  · Fata căpitanului (1955)  · Ghicitor în pietre (1959)  · O fotografie veche de 14 ani (1959)  · La țigănci (1959)  · Podul (1963)  · Adio!... (1965)  · Pe strada Mântuleasa... (1967)  · Uniforme de general (1971)  · Tinerețe fără tinerețe (1976)

Opere memorialistice

Jurnal  · Memorii (1991)  · Jurnal portughez și alte scrieri  · Încercarea labirintului

Opere științifice

Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936)  · Cosmologie și alchimie babiloniană (1937)  · Comentarii la legenda meșterului Manole (1943)  · Traité d'histoire des religions (1949)  · Le Sacré et le Profane (1956)  · Aspects du mythe (1963)  · Le mythe de l'éternel retour (1969)  · Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l'extase (1974)

Ecranizări

La nuit Bengali (1988)  · Domnișoara Christina (1992)  · Șarpele (1996)  · Eu sunt Adam! (1996)  · Tinerețe fără tinerețe (2007)  · Domnișoara Christina (2013)

Notă: * Nuvelele scrise în exil sunt ordonate după anul scrierii și nu după cel al publicării.

Categorii: Romane din 1933Mircea EliadeOpera literară a lui Mircea EliadeRomane românești

Meniu de navigare

Nu sunteți autentificatDiscuțiiContribuțiiCreare contAutentificareArticolDiscuțieLecturăModificareModificare sursăIstoricCăutare

Căutare în Wikipedia

Salt

Pagina principală

Portaluri tematice

Cafenea

Articol aleatoriu

Facebook

Participare

Schimbări recente

Articole cerute

Ajutor

Portalul comunității

Donații

Tipărire/exportare

Creare carte

Descarcă PDF

Versiune de tipărit

Trusa de unelte

Ce trimite aici

Modificări corelate

Trimite fișier

Pagini speciale

Navigare în istoric

Informații despre pagină

Element Wikidata

Citează acest articol

În alte limbi

English

Svenska

Modifică legăturile

Ultima modificare a paginii efectuată la 8 ianuarie 2017,