Romania's Constitutional Court, the guarantor of the constitution and democracy

Romania's Constitutional Court, the guarantor of the constitution and democracy!

Ample protests organized in Romania in 2017 in Victoria Square were against democracy and against the Constitution and against the Constitutional Court of Romania!
The Constitutional Court was most needed and balanced democratic institution in the 21st century Romania
Romanian Constitutional Court
important decisions that prove the lies, manipulation and skidding Romanian political right in
extreme
right policy
Curtea Constituțională a României ,garantul constituției și democrației!
 Protestele amploare din România în anul 2017 organizate în Piața Victoriei   au fost îndreptate împotriva democrației și îndreptate împotriva Constituției și împotriva Curții Constituționale a României!
Curtea Constituțională a fost cea mai necesară și echilibrată instituție democratică a României din secolul 21
Curtea Constituțională a României
decizii importante care  dovedesc minciunile ,manipulările și derapajele dreptei politice românești la
extrema
dreaptă a politicii
SEDIUL CURȚII CONSTITUȚIONALE:
Palatul Parlamentului, Intrarea B1, Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr.2, sector 5, cod postal 050725.
TELEFON:
(40-21) 312.34.84 – Secretar general;
(40-21) 414.21.21 – Relaţii cu presa;
(40-21) 414.21.30 – Relaţii cu publicul;
(40-21) 414.21.26 sau (40-21) 414.21.39 –       Compartiment grefă, registratură şi arhivă;
(40-21) 414.21.18 - Compartiment registratură şi arhivă generală.
FAX:
(40-21) 414.21.39 – Compartiment grefă, registratură şi arhivă.
E-MAIL: ccr@ccr.ro
-------------------------------
ROL ŞI ATRIBUŢII
Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România, independentă faţă de orice altă autoritate publică.
La nivelul Legii fundamentale, astfel cum a fost republicată în urma revizuirii din anul 2003, Curtea Constituţională este reglementată în cuprinsul celor 6 articole ale Titlului V (art.142-147), dispoziţiile acestora fiind dezvoltate prin Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
În realizarea funcţiei sale de "garant al supremaţiei Constituţiei", Curtea îndeplineşte atribuţiile înscrise la art.146 din Legea fundamentală, şi anume:
a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;
e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului;
g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;
h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României;
i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;
j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni;
k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic;
l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.
from:
https://www.ccr.ro/Rol-i-atribuii
------------------------------------------
28.02.2017 - 16:29
I. În ziua de 28 februarie 2017, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) teza întâi din Constituţie şi al art.11 alin.(1) lit.A.a) şi art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum şi desfășurarea activităților de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum şi desfășurarea activităților de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare sunt neconstituționale.
În argumentarea acestei soluții, Curtea a reținut că au fost nesocotite prevederile art.76 alin.(1) din Constituție, legea criticată fiind adoptată ca lege ordinară, deși ar fi trebuit să aibă caracter organic, întrucât reglementează concesiunea, subconcesiunea și închirierea bunurilor proprietate publică, operațiuni juridice care, potrivit art.136 alin.(4) din Constituție, trebuie realizate în condițiile legii organice și, totodată, introduce Consiliul de supraveghere în domeniul naval, afectând modul originar de înființare a Consiliului Concurenței, autoritate administrativă autonomă, care, potrivit art.117 alin.(3) din Constituție, se înființează prin lege organică. Totodată, Curtea a constatat și încălcarea dispozițiilor art.75 alin.(5) din Constituție, având în vedere că, pentru prevederile referitoare la Consiliul de supraveghere în domeniul naval, legea adoptată de Camera Deputaților ar fi trebuit să fie întoarsă la Senat, care era Cameră decizională cu privire la acestea, pentru a decide definitiv în procedură de urgenţă numai cu privire la aceste dispoziții.
De asemenea, Curtea a constatat că au fost încălcate prevederile art.61 alin.(2) din Constituție, care consacră principiul bicameralismului parlamentar. Astfel, diferențele semnificative între forma respinsă de Senat și cea adoptată de Camera Deputaților denotă existența unei viziuni radical diferite a Camerei decizionale față de Camera de reflecție asupra anumitor elemente de substanță ale legii. Ca urmare a intervenției Camerei Deputaților asupra formei pe care Senatul a luat-o în discuție, a fost reamenajată viziunea legislativă asupra unor concepte, reguli și principii aplicabile domeniului navigației maritime și fluviale, printre acestea numărându-se înființarea Consiliului de supraveghere în domeniul naval, structură care nu figura în forma supusă Senatului spre dezbatere și aprobare, dar care a fost introdusă printr-un amendament adoptat de Camera Deputaților.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.
II. În aceeași zi, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţie şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art.311 alin.(3) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: „(3) Organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea.”
În urma deliberării, cu unanimitate de voturi, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.311 alin.(3) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă care exclude obligaţia informării suspectului/inculpatului despre schimbarea încadrării juridice este neconstituţională.
În argumentarea soluţiei de admitere pronunţate, Curtea a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art.311 alin.(3) din Codul de procedură penală, potrivit căreia organul judiciar care a dispus schimbarea încadrării juridice nu este obligat să-l informeze pe acuzat cu privire la aceasta, încalcă prevederile constituţionale ale art.21 alin.(3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art.24 referitor la Dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art.6 par.3 lit.a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul acuzatului de a fi informat, în termenul cel mai scurt, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală.
Argumentele reţinute în motivarea soluțiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Compartimentul Relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale
from:
https://www.ccr.ro/comunicate/COMUNICAT-DE-PRES-485
----------------
SCURT ISTORIC
În România, controlul constituţionalităţii legilor a fost consacrat pe cale pretoriană încă din anul 1912, atunci când Înalta Curte de Casaţiune şi Justiţie a confirmat hotărârea dată în primă instanţă de Tribunalul Ilfov în celebrul „Proces al tramvaielor”, declarând competenţa instanţelor judecătoreşti de a cerceta concordanţa legilor cu Constituţia.
Mai târziu, urmând modelul european de justiţie constituţională, Constituţiile din 1923 şi din 1938 au prevăzut că numai Curtea de Casaţie şi Justiţie, în secţiuni unite, avea dreptul de a judeca neconstituţionalitatea legilor şi de a le declara inaplicabile în speţă. În acest sens, se prevedea la art. 103 alin.1 din Constituţia din 1923, preluat în art.75 din Constituţia din 1938, că „judecata asupra neconstituţionalităţii legilor se mărgineşte numai la cazul judecat”. Aceste Constituţii au consacrat astfel un control de constituţionalitate concentrat exercitat de instanţa supremă.
Constituţiile din perioada regimului comunist au creat doar o aparenţă în ceea ce priveşte controlul constituţionalităţii legilor; spre exemplu, potrivit Constituţiei din 1965, acesta era exercitat de către puterea legiuitoare.
Revoluţia din decembrie 1989 a marcat trecerea la un regim politic democratic. Adunarea Constituantă - care a ales o Comisie de redactare a proiectului Constituţiei României, formată din deputaţi şi senatori, precum şi din specialişti în domeniul dreptului constituţional şi al altor ştiinţe socio-umane - a adoptat, în şedinţa din 21 noiembrie 1991, noua Constituţie a României, textul acesteia fiind publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991.
Potrivit art.149 din Constituţia din 1991, aceasta a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991.
Art.152 din Constituţie prevedea că, „în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Constituţiei, se înfiinţează Curtea Constituţională”. Astfel, în cursul lunii iunie 1992, judecătorii primei Curţi Constituţionale au fost numiţi pentru perioade de 3, 6 şi, respectiv, 9 ani, Preşedintele României, Camera Deputaţilor şi Senatul desemnând câte un judecător pentru fiecare dintre cele trei perioade. Această modalitate de numire permite înnoirea Curţii Constituţionale din 3 în 3 ani, ceea ce contribuie la asigurarea independenţei judecătorilor faţă de autorităţile publice care i-au numit.
Primele decizii ale Curţii Constituţionale au fost pronunţate în data de 30 iunie 1992.
În anul 2003, urmare a revizuirii Legii fundamentale, art.142 alin.(1) a consacrat rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei, acordându-i-se noi atribuţii, care îi sporesc importanţa în edificiul instituţional al statului de drept.
from:
https://www.ccr.ro/Scurt-istoric
--------------------
COMUNICAT DE PRESĂ
27.02.2017 - 16:18
În ziua de 27 februarie 2017, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul dispozițiilor art.146 lit.e) din Constituție și ale art.11 alin.(1) pct.A lit.e), precum și ale art.34, art.35 şi art.36 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție şi Guvernul României, cerere formulată de Preşedintele Senatului.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a decis:
Curtea a constatat că a existat și există un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție şi Guvernul României, generat de acțiunea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție de a-și aroga atribuția de a verifica legalitatea și oportunitatea unui act normativ, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr.13/2017, cu încălcarea competențelor constituționale ale Guvernului și Parlamentului, prevăzute de art.115 alin.(4) și (5) din Constituție, respectiv ale Curții Constituționale, prevăzute de art.146 lit.d) din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat că aprecierea oportunității adoptării unei ordonanțe de urgență, sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat (Guvernul României), care poate fi cenzurat doar în condițiile prevăzute expres de Constituție, respectiv doar pe calea controlului parlamentar, exercitat potrivit art.115 alin.(5) din Constituție.
Pe de altă parte, sub aspectul controlului asupra legalității/constituționalității ordonanțelor de urgență ale Guvernului (atât sub aspectul procedurii de adoptare, cât și al conținutului normativ), singura autoritate abilitată să efectueze această verificare este Curtea Constituțională, nicio altă instituție publică neavând competența materială în acest domeniu.
În fine, Curtea a reținut că, în acord cu Raportul privind ”Relația dintre răspunderea politică și răspunderea penală în ceea ce privește activitatea membrilor Guvernului” (adoptat de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept - Comisia de la Veneția, cu ocazia celei de-a 94-a Sesiuni Plenare, desfășurate la Veneția, în 8-9 martie 2013), într‐un stat de drept, guvernat de principiul separației puterilor, standardul de bază ar trebui să prevadă ca procedura penală să nu fie folosită ca sancțiune pentru divergențele politice. Astfel, pentru deciziile lor politice, miniștrii trebuie trași la răspundere prin mijloace politice, iar nu prin mijloace de drept penal.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui Senatului României, Guvernului României și Ministerului Public – Direcția Națională Anticorupție și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
 Compartimentul Relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale
from:
https://www.ccr.ro/comunicate/COMUNICAT-DE-PRES-484
------------------------------
28.02.2017 - 16:29
I. În ziua de 28 februarie 2017, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) teza întâi din Constituţie şi al art.11 alin.(1) lit.A.a) şi art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum şi desfășurarea activităților de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum şi desfășurarea activităților de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare sunt neconstituționale.
În argumentarea acestei soluții, Curtea a reținut că au fost nesocotite prevederile art.76 alin.(1) din Constituție, legea criticată fiind adoptată ca lege ordinară, deși ar fi trebuit să aibă caracter organic, întrucât reglementează concesiunea, subconcesiunea și închirierea bunurilor proprietate publică, operațiuni juridice care, potrivit art.136 alin.(4) din Constituție, trebuie realizate în condițiile legii organice și, totodată, introduce Consiliul de supraveghere în domeniul naval, afectând modul originar de înființare a Consiliului Concurenței, autoritate administrativă autonomă, care, potrivit art.117 alin.(3) din Constituție, se înființează prin lege organică. Totodată, Curtea a constatat și încălcarea dispozițiilor art.75 alin.(5) din Constituție, având în vedere că, pentru prevederile referitoare la Consiliul de supraveghere în domeniul naval, legea adoptată de Camera Deputaților ar fi trebuit să fie întoarsă la Senat, care era Cameră decizională cu privire la acestea, pentru a decide definitiv în procedură de urgenţă numai cu privire la aceste dispoziții.
De asemenea, Curtea a constatat că au fost încălcate prevederile art.61 alin.(2) din Constituție, care consacră principiul bicameralismului parlamentar. Astfel, diferențele semnificative între forma respinsă de Senat și cea adoptată de Camera Deputaților denotă existența unei viziuni radical diferite a Camerei decizionale față de Camera de reflecție asupra anumitor elemente de substanță ale legii. Ca urmare a intervenției Camerei Deputaților asupra formei pe care Senatul a luat-o în discuție, a fost reamenajată viziunea legislativă asupra unor concepte, reguli și principii aplicabile domeniului navigației maritime și fluviale, printre acestea numărându-se înființarea Consiliului de supraveghere în domeniul naval, structură care nu figura în forma supusă Senatului spre dezbatere și aprobare, dar care a fost introdusă printr-un amendament adoptat de Camera Deputaților.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.
II. În aceeași zi, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţie şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art.311 alin.(3) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: „(3) Organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea.”
În urma deliberării, cu unanimitate de voturi, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.311 alin.(3) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă care exclude obligaţia informării suspectului/inculpatului despre schimbarea încadrării juridice este neconstituţională.
În argumentarea soluţiei de admitere pronunţate, Curtea a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art.311 alin.(3) din Codul de procedură penală, potrivit căreia organul judiciar care a dispus schimbarea încadrării juridice nu este obligat să-l informeze pe acuzat cu privire la aceasta, încalcă prevederile constituţionale ale art.21 alin.(3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art.24 referitor la Dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art.6 par.3 lit.a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul acuzatului de a fi informat, în termenul cel mai scurt, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală.
Argumentele reţinute în motivarea soluțiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Compartimentul Relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale
from:
https://www.ccr.ro/comunicate/COMUNICAT-DE-PRES-485